peste înţelesuri

seara vine tiptil se agaţă şi aerul se clatină
ca uleiul în pahar
atât de aproape simt numai jetul duşului
nothing else matters se furişează afară din cântec
în urechile mele rămân instrumentele
fiecare cu ideea lui fixă pe care o repetă
din ce în ce mai încet
nimic altceva nu mai contează decât
şi fug din prezent să arunc un ochi pe afară sus
peste înţelesuri
o altă zi în care aş răsuci beregata realităţii
fără nicio remuşcare
şamponez părul şi dibui o senzaţie un soi de leşin treaz
o lipotimie de singurătate
de dracu ştie ce
irascibila coardă se întinde se răsuceşte-
nervii s-au piperat
fiecare strop de apă care mă atinge e o întrebare
ridic mâna mă joc cu baloanele de săpun
înţep cu degetul pieliţa
şi răspunsurile devin fluide să limpezească adevărul
închid ochii
mă sprijin de umbra ta şi visul devine atât de real
în timp ce viaţa fabulează calmă.